|
Editura Universității
din București este un departament al Universității,
înființat în anul 1993 în urma unui Ordin al Ministerului
de atunci al Învățământului (astăzi Ministerul Educației
Naționale) și a unui acord de asistență tehnică franco-român.
Noua structură reia pe un plan superior mai vechile
atribuții ale Centrului de Multiplicare înființat în
anul 1969 și transformat în Tipografia Universității
din București în anul 1972.
Editura pune la
dispoziția studenților, cadrelor didactice universitare
și profesorilor secundari care se perfecționează trei
canale de producție:
Cursuri universitare
subvenționate destinate studenților.
Cărți-manuale, tratate, culegeri de probleme - publicate
în regim de autofinanțare și destinate pe lângă studenți,
profesorilor de toate gradele, precum și marelui public
cultivat dornic să se mențină informat. Aceste produse
editoriale, deși au prețuri comerciale, sunt foarte
accesibile datorită intențiilor limitat-lucrative. Apoi,
ținuta lor stiințifică este urmărită în mod special.
Aparițiile acestea se fac în cadrul a trei colectii:
"Fundamentum", pentru teme generale,
de bază, implicând de regula începuturile profesionale
ale unei cariere de specialist.
"Philologica Bucurestiensia" a Facultății
de Limbi și Literaturi Străine, ale cărei publicații
se fac sub garanția unor referințe internaționale.
"Timpul prezent", inaugurată recent,
pentru studii de politica și istorie contemporană.
De la sine înțeles, temele dezbătute sunt din toate
domeniile cultural-stiintifice acoperite de facultățile
Universității din București:
-stiințe exacte și ale naturii
-litere, istorie și filosofie
-stiințe politice, drept, jurnalism
-psihologie, pedagogie generală și specială, sociologie
-religie și teologie
Sunt în curs de apariție și traduceri din limba franceză
în cadrul programului Nicolae Iorga.
Volume omagiale dedicate unor mari profesori ai Universității
din București, lucrări ale unor seminarii sau Conferințe
naționale și internaționale organizate de asemenea de
Universitate, precum și cele 13 serii "Analele
Universitatii din București" (matematică, informatică,
fizică, chimie, biologie, geografie, geologie, drept,
istorie, filosofie, limba și literatura româna, limbi
și literaturi străine, stiinte politice).
Anual, aceasta producție se materializează în aproximativ
110 titluri, într-un tiraj total de cca. 30.000 de exemplare.
Mare parte dintre
apariții este executată în atelierul tipografic al editurii
și difuzată prin librăria editurii (B-dul Regina Elisabeta,
4-12, tel. (+4021) 3143508 interior 125).
În curând se va
trece la ediții multi-media, iar prin Internet sunt
difuzate Catalogul editurii, Planul editorial și Analele
Universității din București.
Publicațiile E.U.B.
sunt protejate de Legea nr. 8/1996 privind drepturile
de autor.
TERMENI LEGALI
Acest site include
informatie protejata de legea copyright-ului si referinte
la materiale si informatie privata care pot fi utilizate
doar cu aprobarea expresa a tuturor partilor implicate.
Continutul site-ului
este protejat de legislatia romana si internationala.
Orice copiere, reproducere, distributie, publicare,
difuzare sau transfer de orice fel si prin orice mijloc,
partial sau integral, a continutului site-ului fara
acordul scris prealabil al Editurii Universiatatii din
Bucuresti sunt strict interzise si reprezinta o incalcare
a prevederilor legale privind drepturile de proprietate
intelectuala.
Logo-ul si marca "Editura
Universitatii din Bucuresti - Cartea care te scoate
la liman" sunt o marca inregistrata a Editurii
Universitatii din Bucuresti.
|